luni, 31 mai 2010

Urme romanesti in Bulgaria : Mortii vii de la Albotina

harta etnica Bulgaria , cu rosu comunitati de romani, in total azi neslavizati circa 160.000 romani si 50.000 romanofoni

SURSA :Timoc Press 31.5.2010. 

Vidin, Timoc, Bulgaria/formula AS/luni, 31 mai 2010/ - Exista o poiana binecuvantata, undeva, dincolo de Dunare, intre magurile stancoase ale Bulgariei de miazanoapte.

Un camp larg, imbratisat de o padure, avand la capatul dinspre poala dealului un izvor cunoscut de peste un mileniu ca facator de minuni. Padurea Basaraba. Iar deasupra, sus de tot, intr-un perete de stanca, e sapata o manastire rupestra, ce pluteste parca pe deasupra tuturor tinuturilor din jur, pamanturi intinse, care din stravechime au fost numai si numai romanesti.

Manastirea Albotina e scobita in roca aspra. Urmele ei. Fagasul unei foste biserici, trapeza, morminte, chilii calugaresti, una langa alta, cascandu-se in piatra ca niste ochi deschisi spre indureratele zari timocene. Langa mine e acelasi Ivo Gheorghiev, neobositul luptator pentru cauza “rumanilor” din Bulgaria. Deschide larg bratele, incercand sa ma faca sa-mi inchipui poiana de dinaintea noastra plina cu mii de oameni. In fiecare an, a doua zi de Paste, aici se aduna toti romanii satelor dimprejur, ca sa se tamaduiasca prin rugaciune si ca sa joace stravechea lor “hora a mortilor”. Fac asta de secole, “din mosii mosilor”. Doar romanii, ei intre ei. Si anul asta au fost aproape 5000. E locul lor de intalnire, o “vatra” care inca ii mai tine uniti prin puterea credintei si a obiceiurilor ancestrale.

Urcam prin glod adanc, pe poteca abrupta, marginita spre prapastie de-un gardut subred de leaturi, iar Ivo imi vorbeste despre gloria romaneasca de odinioara, despre ctitorul manastirii, Ioan Alexandru (fiul lui Basarab Intai Negru Voda), domn al Tarii Romanesti, dar si rege de Tarnovo, care a stapanit toate aceste pamanturi, inca din veacul al XIV-lea, sau despre sora sa, Teodora, vestita Tarina valaha a Bulgariei, incepand cu anul 1322, calugarita la Albotina si inmormantata pe celalalt deal, acolo unde a fost odata manastire de maici… Despre fiii celor doi frati, Stracimir si Ana, care se casatoresc verisori primari doar ca sa pastreze sangele romanesc la carma marelui Tarat al Vidinului… Si despre alte multe semintii de Basarabi ce-au domnit pe amandoua malurile Dunarii, ca si cum fluviul ar fi fost adesea nu un hotar, ci doar o apa din aceeasi tara. Padurea Basaraba se-ntinde ca o pleata unduitoare pe deasupra manastirii, din Timoc si pana la Vidin, pe zeci de kilometri. Iar dincolo de fluviu, de la Calafat mai departe, se chema tot la fel.

Niciun comentariu: