miercuri, 21 martie 2012

Iurie Leanca s-a intalnit cu Hillary Clinton la Washington.


     Washingtonul urmăreşte de mult timp si cu multă atenţie schimbările democratice pozitive care au loc în Republica Moldova, țară care este un exemplu de succes în această parte a Europei. .

     În cadrul discuțiilor, Hillary Clinton a confirmat sprijinul ferm al SUA pentru opţiunea europeană a Republicii Moldova . În același context, înaltul demnitar american a exprimat interesul SUA de a se angaja plenar în efortul de aprofundare şi consolidare a parteneriatului cu Republica Moldova pentru a asista ţara noastră în tranziţia spre un viitor mai bun pentru cetăţenii săi.
  SUA s-a angajat să asiste RM în exerciţiul de reformare a sectorului de justiţie, consolidarea securităţii energetice, impulsionarea relaţiilor comerciale.

     La rândul său, vicepremierul moldovean a numit relaţia RM cu SUA drept una privilegiată şi strategic importantă pentru ţara noastră.

    În același timp interlocutorii au abordat întregul spectru de subiecte de pe agenda bilaterală, în particular referindu-se la multitudinea de eforturi comune de implementare a valorilor democratice în RM, de dezvoltare economică şi soluţionare a conflictului transnistrean.

   În final, Leancă a invitat-o pe Clinton în Republica Moldova, iar ultima a spus că va examina invitația.


Niciun comentariu: