SECHELELE DIKTATULUI DE LA VIENA
În conferinţa sa de azi, Fundaţia Academia DacoRomână aminteşte că, la 30 august, s-au împlinit 71 de ani de la Diktatul de la Viena. Aşa-zisul „Arbitraj de la Viena“ este cunoscut în istoriografia română sub denumirea care-i dezvăluie adevărata sa esenţă: un odios diktat. Din păcate, acest oribil fapt istoric a trecut, astăzi, nesemnalat de nici un mijloc de comunicare în masă. Toate mass media au fost axate, zilele acestea, pe difuzarea şi comentarea unor ştiri derizorii sau „mondene“.
Dar este necesar să reamintim – cel puţin o dată pe an – că acest „arbitraj“ a fost un act politic eminamente criminal. Conform dreptului internaţional – în vigoare atunci, ca şi acum –, pentru ca un arbitraj să fie valid juridic, moral şi politic, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii minimale: 1) statele între care există anumite litigii au dreptul să îşi aleagă ele însele arbitrii; 2) statele-arbitri trebuie să fi atestat moralitatea politică şi rectitudinea juridică în virtutea cărora a apărut, sui generis, certitudinea că sunt imparţiale şi vor formula o decizie corectă; 3) statele cu litigii trebuie să facă o cerere de arbitraj; 4) se realizează un act de compromis; 5) fiecare stat care cerere arbitrajul are dreptul să îşi susţină, public, documentat, punctul de vedere în faţa arbitrilor.
Aşa cum se ştie, nici unul dintre aceste aspecte nu a fost îndeplinit: România nu a formulat nici o cerere. Nici Ungaria nu a făcut-o, mai ales că ea intenţiona să declare război României, pentru a-şi realiza pretenţiile teritoriale. Singur Adolf Hitler s-a impus ca „arbitru“, asociindu-şi-l pe Benito Mussolini, care, de altfel, manifesta o deplină slugărnicie faţă de Hitler. Deşi cunoştea faptul că Ungaria nu are nici un drept asupra Transilvaniei, Führerul s-a folosit de Transilvania ca de un veritabil măr al discordiei pentru a menţine şi chiar a spori animozitatea dintre cele două ţări, în baza străvechiului adagiu politic, Divide et impera! Documentele „arbitrajulului“ – textul şi harta – au fost redactate de Hitler şi acesta a impus României acceptarea „arbitrajulului“ înainte de a-i face cunoscut lui Carol al II-lea conţinutul respectivelor documente! În caz de neacceptare, Hitler a ameninţat România cu dispariţia ei ca stat şi naţiune: prin invadarea ţării – împreună cu Ungaria – pentru ocuparea Transilvaniei, din Sud va interveni militar Bulgaria, pe care o încurajase să revendice Cadrilaterul, iar din Est va invada U.R.S.S., care, deja, între 26 iunie-4 iulie 1940, ne răpise Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Mihail Manoilescu, ministrul de Externe al României trimis să semneze „Arbitrajul“, când a văzut harta impusă prin Diktat, efectiv a leşinat!
Reamintim, Franţa capitulase deja, iar Anglia era în pragul invadării de către Germania şi mai exista doar graţie luptei eroice a Aviaţiei britanice. În acest context european dominat de armatele celui de-Al Treilea Reich, România a fost nevoită să accepte Dictatul de la Viena. Dar nu l-a recunoscut juridic şi politic, nu l-a publicat în Monitorul Oficial, ci doar l-a acceptat de facto. Consecinţa imediată a fost aducerea, la conducerea României, de către regele Carol al II-lea, a generalului Ion Antonescu, pe care tot Carol al II-lea îl ţinuse în arest la Mânăstirea Bistriţa, fiindcă nu putuse să îl asasineze, cum intenţionase! A urmat căderea regimului carlist, iar generalul Ion Antonescu l-a silit pe rege să abdice şi să plece din ţară, fiindcă nu i se mai putea asigura securitatea lui şi camarilei regale.
Dar este necesar să subliniem un aspect esenţial al elaborării Dictatului de la Viena. În pretenţiile lor adresate lui Hitler, horthyştii au pretins că au nevoie de reocuparea Transilvaniei pentru a-i proteja pe „secuii“ din „Ţinutul Secuiesc“! Hitler a trasat graniţa zonei cedată Ungariei incluzând şi judeţele respective, dar nu neapărat pentru a le da satisfacţie revizioniştilor, ci dintr-un motiv geopolitic strategic: pentru a ajunge la Carpaţi. Astfel, îşi atingea două obiective majore: îşi aducea diviziile blindate în vecinătatea petrolului românesc, de care avea nevoie pentru maşina de război germană şi, totodată, pentru a fi cît mai aproape de graniţele extinse ale U.R.S.S., cu care tocmai încheiase, la 23 august 1939, tratatul de „prietenie“ numit Pactul Ribbentrop-Molotov – la fel de criminal ca şi Diktatul lui Hitler-Mussolini! Dar, în mediile diplomatice şi ale Serviciilor Secrete, era de mult timp notoriu că Hitler intenţiona atacarea U.R.S.S. la momentul oportun, în baza sloganului medieval însuşit de nazism Drang nach Osten, prin care Germania voia să-şi extindă „spaţiul vital“, Lebensraum, prin cucerirea ţărilor slave din Estul Europei – după cum, simultan, şi Stalin urmărea, invers, „Marşul spre Vest“, pentru extinderea Revoluţiei Socialiste Mondiale. De aceea, Stalin masase, în vara lui 1940, la graniţele estice ale României circa 50 de divizii în poziţii ofensive! La 1 septembrie 1939, începuse Al Doilea Răzbi Mondial prin atacarea Poloniei, după care Hitler a cucerit, prin blitzkrieg, toată Europa Centrală şi de Vest. Diktatul de la Viena s-a înscris, astfel, în politica expansionistă a Germaniei hitleriste, de subjugare a ţărilor din Est. Acum, Germania democrată sprijină Austria şi Ungaria, refăcându-şi zona sa de influenţă apropiată, iar în presa germană circulă, deja, sintagma „cel de-Al Patrulea Reich“.
După 1990, U.D.M.R. a iterat – fapt devenit, deja, notoriu – sechelele conţinute în Diktatul de la Viena: pretenţiile hungariste privind drepturile Ungariei asupra Transilvaniei, problema aşa-zisului Ţinut Secuiesc, protejarea culturii şi limbii secuieşti – care nu mai există! – şi alte asemenea idei şovine, fasciste şi neorevizioniste. Prin politica „paşilor mărunţi“, U.D.M.R. cere, imperativ, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, ca şi în 1940, tot pentru „a-i proteja pe secui“. Dar, la Recensământul din 2002, s-au declarat „secui“ doar vreo 300 de indivizi. În 1848, la Adunarea de la Lutiţa s-a recunoscut că toţi secuii fuseseră maghiarizaţi, iar Divizia Secuiască a făcut cele mai abominabile crime contra românilor. După Diktatul de la Viena, aceeaşi Divizie Secuiască a comis crime la fel de abominabile. Secui nu mai există de circa două secole, dar U.D.M.R. vrea, ca în vremea Diktatului de la Viena, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, pentru protejarea „secuilor“ care vorbesc moghioreşte de peste două veacuri! Aşa cum a denunţat, scandalizat, academicianul Dinu C. Giurescu, regiunea de dezvoltare propusă, recent, de U.D.M.R. coincide exact cu zona trasată de Hitler prin Diktatul de la Viena! De 20 de ani, U.D.M.R. este prezentă în Parlamentul României, deşi nu este partid politic. U.D.M.R. deţine recordul ca durată a menţinerii la Putere, deşi nu este partid politic! Deşi minoritatea maghiară deţine doar şase procente din populaţia României, U.D.M.R. deţine circa o treime din posturile guvernului Boc 5, cu efectele antiromâneşti cunoscute! Şi, cum am văzut, aplică ideile Diktatului de la Viena. Deşi, după acceptarea Diktatului, întreaga Românie îşi exprimase revolta pentru impunerea lui. Şi, îndeosebi, ardelenii! Au fost cazuri când unii militari ardeleni încadraţi în Armatele României din celelalte provincii istorice au vrut să plece în Ardeal, cu armament cu tot, pentru a-şi apăra glia strămoşească şi abia s-a reuşit temperarea lor. Acum, aplicarea de către U.D.M.R., cu concursul guvernului maghiarizat Boc 5, a ideilor Diktatului de la Viena nu mai revoltă decât puţini români. Dar şi mai puţini ardeleni!
Senatul FUNDAŢIEI ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“
Geo STROE, Vasile I. ZĂRNESCU,
preşedinte fondator secretar executiv secretar general
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu