Din cercetari istorice, pe care le-am intreprins in ultima perioada , cu referire la perioada Constantinopolitana a principatelor romanesti , imi rezulta ca cel mai probabil loc de identificare a localitatii Vicina este zona nord-estica a Marii Negre, adica intre Ovidiopol si Odessa.
Se pare ca, Vicina a fost acel loc de unde Chiril si Metodiu au initiat crestinarea bulgarilor din zona Nistru-Nipru, si ca de fapt Vicina a fost prima "mitropolie" de referinta a bulgarilor.
Dupa ce perioada dinastiei Asanestilor s-a incheiat prin anul 1290, istoricii comunisti ne spuneau ca la conducerea statului au venit bulgarii, ce se reclamau ca fiind parte al primului tarat bulgar si prin asta ei, bulgarii-slavi de azi ,ar fi avut motivatia istorica si un drept de a conduce imperiul vlaho-bulgarilor, implicit zona sud-Dunareana a statului bulgar de azi!
Cercetarea indreptata spre timpurile imediat urmatoare, unde nu mare mi-a fost mirarea sa aflu ca dinastia succesoare Asanestilor a fost cea a Basarabilor! Faptul ca, teritoriul din nordul Deltei Dunarii peste Nistru se numea Vechea Basarabie sau Bugeac, este consemnat in cronicile vremurilor, iar acest nume provine clar de la iesirea la mare a raului Bug, adica Bug-eac.
Astfel avem doua lucruri importante de stiut : ca primul tarat bulgar se numea Basarabia , capitala acestuia fiind Vicina si ca Noua Basarabia, cea a Basarabilor a fost mutata la Basarabova, langa regiunea romaneasca Lom si Vidin!!!
Atunci, ne vine si intrebarea : unde au fost acei bulgari daca Basarab I a fost intemeietorul Tarii Romanesti si nu al Bulgariei?? Caci dupa faptele istorice consemnate de Basarabi , ceea ce noi numim azi Bulgaria a fost teritoriul stapanit de ei !
Raspunsul il gasim bineinteles la Moscova, cea care in 1877-1878 la asa zisul razboi de independenta fata de turci , noi romanii din nordul Dunarii am devenit independenti fata de otomani, dar romanii din sudul Dunarii au devenit dependenti de Moscova , cea care a implementat limba slava ca limba de stat in noua Bulgarie, in detrimentul limbii romane, cam acelasi lucru ce a incercat sa faca fara succes in Republica Moldova !
Acum intelegem mai profund numele de Basarabia dat Republicii Moldova : rusii prin asta inteleg un spatiu bun pentru rusificat, iar romanii inteleg un spatiu romanesc autentic ! Care dintre cele doua variante vi se pare cea adevarata??Caci Basarabia lui Basarab, intemeietorul Tarii Romanesti, era de la Nistru pana la Nipru!
Cat despre Vicina , memoria bisericii ortodoxe romane nu lasa loc de dubiu : mitropolia de la Vicina a fost stramutata la Targoviste in timpul dinastiei Basarabilor, adica de Nicolae Alexandru in 1359 cu permisiunea Patriarhiei de la Constantinopol, in nici un caz cu cea a Moscovei ce nu avea jurisdictie pe acele locuri!
Bagiu Ovidiu Ilie
presedinte Scoala Romano-bizantina ortodoxa
Un comentariu:
Excelent articolul.
Cum ar spune unul cu carte mai putina si STOCIKOV a fost mamalitchi(scuzati ortografia.Se cunoaste ca nu ne mai uitam la televizor la bulgari cand stiam o gramada de cuvinte.De ! Internationalismul proletar!
Trimiteți un comentariu